Evivo introduce gama de accesorii de baie pentru persoanele cu dizabilități locomotorii METAFORM
Gama de produse pentru persoanele cu dizabilități de la EVIVO vine atât în sprijinul persoanelor cu probleme locomotorii cât și în ajutorul familiilor acestora.
Potrivit statisticilor, 70% din accidentele care se petrec în casă au loc în baie. Principalii factori de risc sunt spațiul limitat, podelele alunecoase și mobilitatea scăzută a persoanelor implicate. De aceea, EVIVO a introdus gama de accesorii de sprijin special concepute pentru persoanele cu handicap locomotor sau cu mobilitate scăzută, pentru a asigura siguranța și independența în baie, atât a dumneavoastră cât și a celor dragi.
Dispozitivele au fost special concepute pentru a ajuta persoanele care suferă de dizabilități locomotorii, persoanele vârstnice sau pe cele care prezintă dificultăți în a se deplasa și în a-și menține echilibrul fără ajutor. De asemenea, articolele sunt potrivite și pentru copii, asigurându-le acestora un plus de stabilitate și echilibru în baie. Produsele oferă utilizatorilor independența în baie, asigurându-le și intimitate prin accesul la igiena personală și necesitățile fiziologice.
Bare de siguranță pentru baie
Barele de susținere pentru persoanele cu dizabilități se montează foarte ușor, asigurând mobilitatea asistată și sprijin suplimentar în zona toaletei sau căzii. Sunt confecționate din oțel cu diverse finisaje (alb sau INOX), sunt disponibile în diverse forme și dimensiuni, acoperind astfel necesitățile specifice spațiului unde urmează a fi montate. Barele de sprijin pentru baie se fixează ferm în perete, cu dibluri, ușurând accesul și evitând accidentele nedorite pentru persoanele cu handicap sau pentru cele care au nevoie de suport și sprijin.
Alte accesorii de baie pentru persoane cu dizabilități
Scaunele pentru baie METAFORM sunt articole special concepute pentru utilizatori oferindu-le siguranță, confort și sprijin în realizarea igienei intime. Acestea pot fi folosite de către persoanele cu handicap, vârstnice sau convalescente, fiind rezistente, antiderapante și ușor de curățat și montat. Cu picioare, cu montaj pe cadă sau prinse direct în perete, sunt produse auxiliare extrem de utile pentru a facilita activitățile de toaletare și îngrijire.
Având posibilitatea de a-și modifica unghiul, oglinda pivotantă Metaform de la EVIVO este perfectă pentru realizarea igienei personale a persoanelor cu dizabilități sau a copiilor, care nu ajung atât de ușor la oglinzile înalte ale adulților. Sistemul de prindere al acesteia îi oferă posibilitatea de a se regla diferit pentru fiecare persoană care o folosește.
Pentru nevoile fiziologice, EVIVO a introdus în gama de produse înălțătorul de WC Metaform. Dispozitivul este confecționat din rășini termoplastice, care rezistă la sarcini de până la 200 kg. Dispozitivul se montează pe toaleta existentă pentru a ridica înălțimea suprafeței de ședere, având ca scop îmbunătățirea vieții cotidiene a utilizatorului, de a oferi independență și intimitate, ușurând operațiile de igienă personală.
Pentru că știm cât de importantă este igiena – în special în instituții -, atât scaunele pentru duș cât și înălțătorul pentru WC se pot steriliza în autoclavă la temperaturi de până la 80°C.
Designul simplu face ca accesoriile să fie potrivite în orice decor. Astfel, ele pot fi montate în băile personale, în hoteluri, în grupurile sanitare ale spitalelor sau ale clinicilor, băile azilurilor de bătrâni și alte grupuri sanitare publice.
Accesoriile METAFORM oferite de EVIVO au ca scop îmbunătățirea vieții persoanelor cu dizabilități care din cauza afecțiunilor au dificultăți în a se deplasa sau în a-și menține echilibrul, oferindu-le astfel un sprijin important, confort și independență.EVIVO oferă o garanție de 2 ani pentru dispozitivele ortopedice de sprijin pentru baie, acestea fiind fabricate din materiale foarte rezistente, de înaltă calitate.
Surse foto: http://www.metaform.it
0 comments
Write a comment